Politica de rambursare

Ultima actualizare: 29 septembrie 2026

Pe scurt

Situație Ce poți face Cost pentru tine Termen
Vrei altă mărime sau culoare Schimb, în limita stocului Primul schimb: gratuit. De la al doilea schimb pe aceeași comandă: 15 lei Ne anunți în 14 zile de la primire
Te-ai răzgândit, nu îți place, nu ți se potrivește Retur și rambursarea banilor, fără să precizezi motivul Costul transportului de retur Ne anunți în 14 zile de la primire
Produs defect, alt produs decât cel comandat, material sau măsurători diferite de descriere Înlocuire, altă mărime sau rambursare Niciun cost: suportăm tot transportul Cât mai curând după ce observi

Cum procedezi

  1. Completezi formularul de retur sau schimb de pe site ori ne scrii pe WhatsApp sau la aureliawearsupport@gmail.com, cu numărul comenzii sau numele și telefonul folosite la comandă. Pentru retragerea din contract poți folosi și funcția „Retrage-te din contract aici” de pe site.
  2. În cel mult 24 de ore lucrătoare primești numărul cererii și pașii următori.
  3. Schimb: trimitem un curier să ridice produsul inițial, iar produsul nou pleacă în cel mult 3 zile lucrătoare de la primirea lui.
  4. Retur: poți trimite coletul la adresa de retur sau putem trimite un curier să îl ridice de la tine. În al doilea caz, costul real al transportului de retur, pe care ți-l comunicăm înainte de ridicare, se scade din suma rambursată.
  5. Rambursare: în cel mult 14 zile de la cererea ta; putem aștepta până primim produsele sau dovada expedierii lor. Plata ramburs se rambursează prin transfer bancar, în contul IBAN pe care ni-l indici.

Condiții

  • Te rugăm să returnezi produsele cu etichetele atașate, nespălate și nepurtate în afara probei. Dacă un produs a fost folosit peste ceea ce este necesar pentru a-l verifica, putem reține doar diminuarea de valoare, conform legii.
  • Rambursăm și costul livrării inițiale (livrarea standard) când returnezi întreaga comandă.
  • Nu trimite coletul de retur cu plata ramburs către noi.
  • Pentru produsele defecte sau neconforme te rugăm să ne trimiți, dacă poți, câteva fotografii. Fotografiile ne ajută, dar nu sunt o condiție pentru drepturile tale.

Adresa de retur: JM Atelier — Retur, Strada Anghel I. Saligny 40, 410085 Oradea, județul Bihor, România